Balustradă din sticlă pentru terasă
Balustradele din sticlă securizată oferă un aspect elegant și modern construcțiilor rezidențiale. Folosite la exterior, acestea delimitează spațiile aflate la înălțime (fațade, balcoane, mansarde) și oferă un plus de siguranță datorită rezistenței pe care o capătă sticla în urma procesului de securizare.
Balustradele din sticlă se potrivesc în spații publice precum: complex hotelier, resort, complex rezidențial, complex comercial, hotel, pensiune, complex de birouri și la orice clădire cu mai mult de un etaj sau cu terase aflate la înălțime.
Avantaje
- Protecție UV
- Protecție împotriva vântului
- Protecție împotriva ploii
- Poți alege gradul de transparență
- Menține spațiul aerisit
- Funcționează electric, din telecomandă
- Un plus de confort pentru terasa ta
Încadrare
Balustrada din sticlă pentru terasă se poate fixa pe podea, în podea, sau pe un perete lateral, așadar se poate adapta cu ușurință la orice plan vei avea. Se pot realiza complet din sticlă, sau prin alăturarea altor elemente, de exemplu inox sau aluminiu. Poate fi aleasă pentru scară, balcon, spații înalte, pentru a delimita terasa în spații private și pentru spațiile comerciale din diferite clădiri publice (domeniul horeca, complex rezidential, complex comercial). Le putem personaliza în diferite forme și mărimi, cu diferite sisteme de prindere și profile elegante de sprijin. Oferă un design minimalist, curat și modern, în timp ce păstrează o priveliște unică spre exterior.
De asemenea, se încadrează perfect cu sistemul de rulouri pentru umbrire, care pot coborî până la nivelul balustradei sau mai jos de aceasta.
Dimensiuni
Dimensiunea balustradelor din sticlă securizată variază de la cerință la cerință, impunem puține restricții pentru dimensiunile și formele acestora, atât timp cât se încadrează în normele de siguranță. Așadar fie că terasa ta are nevoie de 10 m liniari sau 50 de m liniari, echipa noastră îți va oferi o soluție.
Materiale folosite
- Geamul din sticlă este securizat prin tratare termică ridicându-i gradul de rezistență de 4-5 ori față de cel netratat. Acest proces de securizare va face sticla mai elastică, astfel mai rezistentă la șocuri, la îndoire, la diferența de temperatura. Riscul de spargere devine minim. În cazul excepțiilor, geamul se va descompune în fragmente mărunte, netăioase, pentru a reduce accidentele neplăcute.
- Profilele din aluminiu sunt rezistente la razele UV, schimbări de temperatură și umiditate. Aluminiul este unul din cele mai recomandate materiale pentru exterior, datorită durabilității sale de-a lungul timpului.